Norii plumburii vajaie asurzitor, o serenada a unei povesti de iubire,scrisa cu cerneala de aur pe o petala de trandafir,presata si acum intr-o carte veche si prafuita in fundul podului, loc in care nu a mai cautat nimeni, de o buna perioada de timp.
Acum,Tania,este casatorita, are doi gemeni superbi, o fata si un baiat cu ochii de smarald, o cariera pe care o visa inca din primii ani de scoala.
Ea insa, isi aminteste, mereu cand vede tineri indragostiti de marea ei iubire din generala. Alexandru era un baiat foarte chipes, destept, glumet, dar in acelasi timp un romantic plin de sensibilitate, in care se ascunde o supradoza de talent.
In fiecare zi, ii strecura Taniei, o petala de trandafir rosu ca iubirea ce i-o purta, pe care era scrisa mereu o poezie cu titlul:,,Peste varfuri...", in care dadea frau liber sentimentelor pe care le simtea pentru prea-frumoasa lui iubita. Mereu alte metafore insa intotdeauna aceleas titlul:,,Peste varfuri...''.
Tania nu a uitat niciodata aceste doua cuvinte, care i-au ramas cusute adanc in interiorul sufletului.
Cu emotie, se indreapta catre pod, pentru a se intoarce in timp si pentru a retrai acei fiori, care ii inmoaie picioarele de cate ori reciteste poezile scrise cu pasiune de Alexandru.
Da cu usurinta, peste trandafirul in care erau scrise toate poeziile compuse cu dragoste pentru ea.Cu emotie il pune la pieptul ei si dupa un moment de reculegere, citeste in surdina, cu vocea-i tremurand,o poezie pe care nu a uitat-o niciodata...:
,,Peste varfuri...
Peste varfuri eu privesc,
Catre ochii tai blajini
Si atunci usor clipesc,
Jucandu-ma in amintiri...
Cu emotie iti soptesc:
Iubito,ADIO si TE IUBESC...!"
Aceasta poezie, a fost ultima pe care a primit-o, dar si ultima cale spirituala prin care a comunicat cu el..., cu baiatul cu ochi de aur.
Cu lacrimi calde pe obraji,Tania se indeparteaza usor de locul cu amintiri si sopteste:,,Peste varfuri...".
